Pentru rolul său de sprijin al lui Louis the Dauphin în The King de David Michôd, Robert Pattinson a făcut o alegere interesantă cu accentul său. În anii care au urmat timpului său în saga Twilight, Pattinson a devenit unul dintre cei mai interesanți și imprevizibili actori ai generației sale. Preluând piese în drame indie ale unor autori celebri, precum Claire Denis și David Cronenberg, Pattinson și-a remodelat imaginea publică de la inimă strălucitoare la dragă a cinematografiei experimentale. Acum face un salt înapoi în mainstream cu Tenetul lui Christopher Nolan și, desigur, The Batman, dar înainte de a ajunge acolo, el a apărut în drama Netflix The King.
Continuați derularea pentru a continua să citiți Faceți clic pe butonul de mai jos pentru a începe acest articol în vizualizare rapidă.
Începe acum
Bazat pe piesele de istorie ale lui Henry IV și V ale lui Shakespeare, filmul istoric al lui David Michôd nu folosește dialogul lui Bard, ci urmărește aceeași narație a celor mai iconice titluri ale istoriei sale. Timothée Chalamet îl interpretează pe prințul Hal, pe tot parcursul ascendenței sale la tronul englez, ca Henric al V-lea și conducerea victorioasă împotriva trupelor franceze în bătălia de la Agincourt. Pattinson are rolul lui Louis, Ducele de Guyenne, dafinul - un fiu al regelui Charles al VI-lea al Franței și al reginei Isabel. Pattinson nu a fost niciodată unul care să-l joace în siguranță cu rolurile sale. El nu este chiar la fel de bun în The King, deși este cu siguranță un spectator foarte ciudat, spectatorii s-ar putea să nu se aștepte să vadă în altfel o dramă istorică standard, mai ales în ceea ce privește tonul ei. Cel mai notabil aspect al acestei performanțe este accentul său, care poate fi descris doar ca încântător de ridicol.
Pattinson a făcut cu siguranță o alegere foarte specifică cu accentul francez pe care îl folosește pentru partea Dauphinului. Este, să o spunem, în mod scandalos, francez într-un mod care se limitează la parodie. Unii au comparat-o cu inspectorul Clouseau, în timp ce alții, remarcând părul blond lung și pețelul petulant pe care Pattinson îl expune în rol, au atras paralele cu actorul german infăruitor Klaus Kinski. Un alt lucru care vine în mintea telespectatorilor este Chef Louis în Mica Sirenă. Dacă Pattinson ar fi izbucnit într-o interpretare a „Les Poissons”, nu ar fi fost o surpriză. Dauphinul său este un fop obișnuit să-și ia propriul drum și unul fără nici o dorință de a-l înfunda în câmpurile noroioase cu oamenii obișnuiți.
Este un accent potrivit să mergi cu restul spectacolului. Pattinson este principalul adversar al lui Hal Chalamet, dar nu se întoarce în The King decât o oră sau ceva în timpul său de 140 de minute. El este aproape ca un ticălos de pantomimă în unele scene, se strecoară și se dezvăluie în pompositatea lui, fericit că are publicul huiduind la el. Dauphinul petrece mult timp așezat într-un scaun de lemn sculptat și strălucitor și fiind un bătăuș generos, și este cu ușurință motivul deosebit de vizionat filmul. Spectacolul lui Pattinson este de departe cel mai Shakespearean element al unui film care altfel pare dornic de a dezbrăca materialul acelei măreții teatrale.
Dacă nimic altceva, accentul arată dorința lui Pattinson de a depăși cu mult granițele percepute ale unei acțiuni sensibile și tradiționale dramatice, chiar dacă nimeni altcineva din distribuția sa nu-și urmează exemplul. 2019 a fost un amintire excelentă a gamei Pattinson și a fascinantei imprevizibilități ca actor, iar asta ar trebui sărbătorit. Cu Regele, Robert Pattinson fură încă o dată scena.
